Revista Sănătate

Decizia a fost luata. Ce se intampla cu paracetamolul din farmacii

Nu vom mai putea cumpara mai mult de doua cutii de paracetamol de la farmacie. Decizia a fost luata dupa ce in ultima perioada vanzarile la acest medicament, care se afla, printre altele, pe schema de tratament a infectiei cu noul coronavirus, s-au triplat.

„Este o recomandare pe care am trimis-o de ieri catre colegii nostri farmacisti, dar si pentru publicul larg, pentru a intelege ca trecem printr-o perioada in care in a acumula cantitati prea mari dintr-un medicament nu este optiunea cea mai buna”, a spus Dumitru Lupuleasa, presedintele Colegiului Farmacistilor din Romania, potrivit digi24.ro.

„Am luat aceasta decizie pentru ca consumurile s-au dublat, aproape spre triplare fata de perioadele anterioare si tocmai pentru ca in schema de tratament pentru COVID-19, pentru formele usoare, pentru a scadea temperatura este recomandat paracetamolul si atunci toata lumea s-a sesizat si in buna traditie, mai ales romaneasca, incercam sa avem cat mai mult chiar daca nu ne trebuie”, a adaugat el.

„Exista in depozite si in spatiile de productie exista stocuri, exista materii prime cu ajutorul carora productia sa continue, dar este important sa nu epuizam stocurile la nivelul farmaciei si tocmai de aceea consideram ca aceasta recomandare este una utila, una de bun simt si una morala pana la urma”, a explicat Lupuleasa.

„ Exista cam aceasi tendinta si in alte tari, numai ca in unele dintre ele exista niste rezerve nationale la care se poate apela. Din pacate, din cate inteleg, oficiul central de stocare care a functionat pentru existenta medicamentelor nu exista si atunci ne bazam numai pe stocurile existente la distribuitori si la producatorii romani, sigur ca avand in vedere si posibilitatea de a importa si alte formulari care contin paracetamol”, a adaugat el.

Loading...