Revista Sănătate

Tratament naturist pentru reumatism

De obicei, în sezonul rece, simțim mult mai puternic durerile de oase, tocmai pentru că temperaturile scad brusc.

Așa că pentru a face față un pic mai ușor temperaturilor mici, e nevoie să apelezi la o serie de trucuri care să ofere corpului tău confortul necesar.

Este foarte important să afli că din nefericire, bolile reumatice nu mai pot fi tratate cu nimic, dar din fericire, pot fi gestionate.

Produsele apicole rămân cele mai benefice în acest tip de situații sau cel puțin așa arată experimentele efectuate pentru găsirea celor mai eficiente metode de a gestiona bolile reumatice.

Unguentele care conțin propolis sau chiar cele pe bază de venin de la albine ajută în cazul inflamațiilor și sunt foarte buni antioxidanți.

Efectele lor pot fi comparate cu cele ale aspirinei.

Pe de altă parte, sărurile din cartofi întăresc sistemul osos și în același tip curăță organismul de toxinele care pot să agraveze starea de sănătate.

Oamenii folosesc și hreanul pentru tratarea durerilor reumatice. Este și foarte folositoare, dar și accesibilă din toate punctele de vedere.

Îl găsești în orice grădină, iar în sezonul estival, la orice tarabă cu zarzavat. Dincolo de orice efect pe care ăl are, hreanul este un antiinflamator foarte bun.

Rețeta prin care poți obține preparatul cu pricina este foarte ușoară. Rade niște rădăcini de hrean prin răzătoare și pune-le pe un prosop cât mai gros.

Pune acest hrean ras exact pe locul afectat, lasă-l să își facă efectul. Va dura aproximativ 10 minute până atunci când vei simți o mică arsură pe zona respectivă.

Repetă acești pași măcar o dată sau chiar de două ori pe zi, până când inflamația va scădea. Acest truc este potrivit mai ales pentru cei care simt durerile și mai puternice atunci când se schimbă vremea, după cum se știe din popor.

În altă ordine de idei, hreanul își face efectul și dacă alegi să îl folosești pentru uz intern. Rade niște rădăcini de hrean, în așa fel încât să poți umple 2 linguri mari cu acesta.

După aceea fierbe o cană cu lapte și amestecă aceste 2 ingrediente. Așteaptă o oră și după aceea bea din amestec. Ai grijă să îl bei cât mai încet ca să eviți orice neplăcere.

Ca să te bucuri de cele mai bune rezultate cu ajutorul acestui truc trebuie să te ții de acest obicei o lună de zile. Bea cana cu lapte amestecat cu hrean cel mai bine dimineața.