Iată care este remediul simplu și natural care te ajută să scapi de burta umflată în numai 60 de secunde. Cine nu urăște o burtă umflată și rotundă peste măsură?
Cu siguranță orice persoană care are așa ceva caută cu disperare o metodă prin care să poată scăpa de ea și cea mai bună și mai ușoară cale prin care acest lucru se poate face este să scapi de balonări cu ajutorul acestei „ape obraznice”, cum îi spunem noi.
Inventatorul acesteia, Cynthia Sass, a perfectat o rețetă care transformă apa simplă într-un puternic aliment care elimină grăsimile și balonările. De asemenea, această apă este utilă și la starea generală de sănătate. Are aproape zero calorii și te ajută inclusiv la digestie.
Dieta pentru un abdomen plat care a fost inventată de Cynthia Sass face foarte mult uz de această apă obraznică. Este interesant că deși poți să bei până la opt pahare de apă simplă pe zi, tot trebuie să te gândești la echilibrul electroliților și la retenția de apă.
Și chiar dacă feluritele tipuri de constituții și de greutăți pe care oamenii le au diferă față de cantitatea necesară de apă pe care trebuie să o bem în fiecare zi, 8 pahare de apă zilnic rămân o regulă necesară.
Ingredientele cheie din această rețetă sunt ghimbirul, castravetele, lămâia și menta; ele sunt 100% naturale și extraordinar de bune pentru sănătatea corpului tău.
Rețeta întreagă și ingredientele de care ai nevoie:
2 litri de apă;
1 linguriță de rădăcină de ghimbir proaspăt dată prin răzătoare;
1 castravete mediu, decojit și tăiat în felii subțiri;
1 lămâie medie feliată subțire;
12 frunze mici de mentă.