Revista Sănătate

Remediu naturist împotriva inflamațiilor din organism – Mai bun decât orice calmant, efectele fiind instantanee

Remediul antiinflamator perfect, gustos și natural. Combinația acestor alimente îl transformă într-o ”bombă” nutritivă.

Fiertura în cauză este perfectă atât pentru vegetarieni, cât și pentru carnivori și abundă în grăsimi sănătoase. Caldă și reconfortantă, această supă miraculoasă poate constitui o masă în sine și a fost inventată de dr. Mark Hyman, directorul unei clinici de medicină funcțională din Cleveland și editor medical la The Huffington Post.

De preferat este să o consumați la cină, fiindcă are și un efect de calmare.

Dacă doriți suplimentarea ei cu proteină, îi puteți adăuga carne de pasăre sau tofu. Dacă doriți puțin amidon, va fi perfectă cu puțin orez în ea.

Ce vă trebuie:

2 lingurițe ulei de cocos;

1 linguriță semințe de chimion;

1 ceapă medie, tocată mărunt;

3 roșii coapte, decojite și tăiate;

1 căpățână medie de conopidă, înăbușită în prealabil;

1 ardei roșu, înăbușit, curățat de semințe și tăiat mărunt;

1 cănuță de varză kale mărunțită;

2 lingurițe pastă de ghimbir (ghimbir ras și amestecat cu puțină apă și ulei de măsline);

1 linguriță praf de chimion;

1 linguriță praf de coriandru;

1 linguriță praf de turmeric;

1 cutie lapte integral de cocos (nu degresat, dar fără adaos de zahăr);

1 linguriță sare de mare;

2 lingurițe pătrunjel tocat.

PASUL 1

Într-o oală medie, încălziți uleiul de cocos 30 de secunde.

PASUL 2

Adăugați semințele de chimion, ceapa, roșiile și amestecați încontinuu.

PASUL 3

Adăugați restul ingredientelor și amestecați, iar când s-au ”legat”, puneți capacul și mai lăsați la foc mic 15 minute, nu uitați să amestecați cu lingura, din 5 în 5 minute.

PASUL 4

Serviți supa în boluri și bucurați-vă de proprietățile sale miraculoase.

Date nutriționale/porție

204 calorii, 24 g grăsimi, 20 g grăsimi saturate, 0 mg colesterol, 6 g fibre, 6 g proteine, 18 g carbohidrați, 588 mg sodiu.