Revista Sănătate

Urmează o Mare Sărbătoare pentru români. Cum e bine să te pregătești pentru Sfântul Dumitru, ce se dă de pomană

Sărbătoarea Sfântului Dumitru este una dintre cele mai importante sărbători de peste an. În tradiția populară românească, Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor sau cel care desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Sărbătoarea este marcată în Calendarul Ortodox la data de 26 octombrie atât de creştinii ortodocşi, cât şi de cei catolici.

Cele mai importante tradiții de Sfântul Dumitru

În fiecare an, pe 26 și 27 octombrie sunt două mari sărbători pentru credincioși. Prima este dedicată Sfântului Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, iar a doua îl cinstește pe Sfântul Dimitrie Basarabov. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit de creştini în 26 octombrie, a trăit în timpul împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian (286-305).

Sunt multe tradiții, obiceiuri și superstiții care se respectă de Sfântul Dumitru. Se spune că pe 26 octombrie aflăm cum va fi iarna, existând credința că de Sfântul Dumitru căldura intră în pământ și gerul începe să își arate colții. La fel se spune și că acest mare sfânt desfrunzește codrul și usucă toate plantele.

La sate, în ajunul sărbătorii Sfântului Dumitru, se aprind focuri, peste care sar copii, pentru a fi sănătoşi tot anul.

Sărbătoarea de Sfântul Dumitru este ultima sărbătoare a toamnei. Este ziua în care femeile trebuie să împartă copiilor fructe, covrigi, mere și nuci.

Începând din 21 octombrie, până pe 28 octombrie, în Capitală are loc pelerinajul de Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureștiului.

Ce este interzis de Sfântul Dumitru

Din popor sunt anumite reguli nescrise care se respectă de sărbătoarea Sfântului Dumitru. Una dintre ele spune că în această zi este interzis să folosești pieptănul, în caz contrar, vei atrage necazuri și primejdii asupra ta și a familiei.

În Bucovina, tradiția spune că cine seamănă usturoiul după ziua de Sf. Dimitrie va avea anul viitor parte numai de pagubă. Se spune că cei care au datorii este bine să le plătească până în ziua sărbătorii, altfel vor fi veșnic datornici.

Se spune, de asemenea, că dacă respecți toate tradițiile sărbătorii, vei fi ocrotit și protejat de necazuri.

Tot de Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi şi se strică stânele, iar țăranii tund coama căilor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.