Revista Sănătate

Motivele pentru care ar trebui să păstrezi dinții de lapte ai copiilor tăi

Toată lumea care are copii poate să afirme cu mâna pe inimă că cei mici sunt adevărate daruri de la Dumnezeu.

Ne faci zilele mult mai frumoase și atunci când apar, viața capătă un cu totul alt sens. Cel puțin până se fac mai mari, dar nu numai, trebuie să avem mai multă grijă de ei.

Pentru că până la o anumită vârstă sunt încă în procesul de crește, aceștia trec printr-o serie lungă și uneori chinuitoare de schimbări.

Răcesc mult mai ușor pentru că nu au încă un sistem imunitar suficient de dezvoltat, au probleme digestive atunci când se obișnuiesc cu anumite tipuri de alimente, suferă foarte mult câteva zile după ce sunt vaccinați și mai ales nu dorm aproape deloc atunci când le cresc dințișorii.

Legat de apariția dinților părinții folosesc foarte des povești cu Zâna Măseluță care ia dințișorii vechi cu ea și lasă în loc alte lucruri.

Cei mai mulți părinți îi aruncă pentru că nu ar mai avea ce să facă cu ei dacă îi păstrează. Dar aceștia le-ar putea salva la un moment dat chiar viața celor mici sau a altor persoane.

În anul 2003 s-a făcut un studiu conform căruia s-a demonstrat că dinții căzuți conțin celule stem. Aceștia po fi folosiți pentru a construi celule și țesuturi pentru înlocuirea celor afectate.

Acest lucru poate sta la baza tratării de foarte multe boli, cum ar fi cele legate de mușchi, de măduva spinării, accidente vasculare sau arsuri.

Dinții copiilor nu sunt buni numai pentru tratarea, dar chiar și pentru prevenirea acestor afecțiuni.

Să păstrezi dinții copilului tău poate să fie o decizie bună pe termen lung. Aceștia însă nu pot fi păstrați în condiții de casă ci trebuie duși la centre care se ocupă cu acest gen de activități.

Procesul de conservare a dințișorilor seamănă foarte mult cu cel al păstrării sângelui ombilical, care devine la rândul său destul de popular.

Dar există voci care susțin faptul că păstrarea lor ar putea să fie mult mai costisitoare decât beneficiile pe care le-ar putea aduce.

Până în acest moment nicio entitate care are această putere nu a dat undă verde pentru folosirea dinților pentru nicio procedură medicală.

În 2013 Asociația California Dental a declarat că celule stem recoltate din dinții căzuți reprezintă o sursă foarte bună de regenerare și de reparare a țesuturilor.

Doar că ei avertizează consumatorii despre faptul că totuși costurile de întreținere a lor sunt destul de ridicate și trebuie să se gândească bine înainte de a lua o decizie în acest sens.

Specialiștii încă mai cercetează acest domeniu și studiază beneficiile păstrării dinților. Toate ideile sunt încă destul de brute și este prematur să se dea un verdict clar despre nevoia de conservare a lor.

Dar în cazul în care toată lumea va fi de acord și aceștia vor fi utilizați datorită utilității celulelor stem atunci i vor mai putea să tratez și o altă serie de boli: diabetul zaharat, scleroza multiplă, leziunile cerebrale.

Vor mai contribui și la restabilirea țesutului osos, neuronii optici și retina.

Dacă decizi să păstrezi totuși dinții puiului tău, trebuie să porți o discuție cu medicul lui ca să luați împreună o decizie corectă, în funcție de nevoile sau de afecțiunile de care suferă, dar și în funcție de predispozițiile genetice.

Cel mai bine este nici să nu aștepți să cadă singuri ci să mergi la un medic stomatolog pentru ca acesta să îi extragă în mod profesionist.

Este nevoie a ei să aibă acea sursă de sânge ca să fie păstrați în condițiile potrivite pentru cât mai mult timp.

Un medic dentist trebuie să știe faptul că după ce a scos dinții ei trebuie puși într-un vas din oțel și puși la înghețat în cel mult 48 de ore.

Când vor ajunge într-un laborator specializat aceștia vor di depozitați într-un container la minus 75 de grade Celsius.

Cu ajutorul acestor dințișori de lapte cândva ar putea fi salvate mai multe vieți. LA fel de buni ar putea să fie și molarii de minte.

Chiar dacă aceste cercetări și pregătirea tuturor detaliilor ar putea dura ani, așteptarea merită din plin pentru că specialiștii impliați în aceste descoperiri sunt foarte încrezători.

Știința ar putea să transforme dinții copilului tău în surse adevărate și reale de viață nouă.