Revista Sănătate

Prof.dr. Constantin Dulcan: Cum sa ne programam creierul pentru a fi fericiti

Creierul se modelează în funcție de ceea ce gândim, simțim și facem! Gândirea pozitivă întărește sistemul imunitar, mărește energia vitală, crește longevitatea! Blândețea, generozitatea, credința sunt esențiale!

Prof. dr. Constantin Dulcan, descoperiri recente despre CREIER: cum să rămânem cât mai mult tineri și să îmbătrânim frumos?

Creierul nostru, văzut microscopic, arată ca un cer înstelat.

Cunoaștem astăzi că neuronii au și ei posibilitatea de a se reface. O parte din ei, nu toți. Într-o manieră extrem de inteligentă, din 100 de celule, între 3 până la 4 luni, 50 de celule devin neuroni care se împart în două.

Toate lucrurile funcționează cu + și -, cu excitație și inhibiție, 25 de neuroni vor fi dedicați funcției de excitabilitate, 25 funcției de inhibiție. Întrebarea este: cine îi numără?

Cine numără albinele dintr-un stup, în care ele își refac exact atât cât au pierdut? Iată ce înseamnă inteligența din natură.

Tot ceea ce gândim noi și tot ceea ce ni se întâmplă are o reprezentare în diferite zone din creier.

Gândirea pozitivă determină întărirea sistemului imunitar, favorizează neurogeneza, mărește energia vitală, crește longevitatea și aduce un tegument frumos și sănătos.

STRESUL, FURIA, REDUC SUBSTANȚIAL NUMĂRUL DE NEURONI ȘI NE TREZIM MAI TÂRZIU CĂ NU MAI ȘTIM CUM NE CHEAMĂ.

Când să ne reprogramăm creierul

1. Momentul de relaxare, la jumătatea zilei

Noi consumăm energia prin procesul de activitate, indiferent dacă este vorba de oamenii care merg la serviciu sau de gospodinele de acasă, care uneori muncesc mai mult decât soții de la serviciu.

Această energie pe care o consumăm prin procesul de muncă, dacă nu o refacem la jumătatea zilei, atunci consumăm energie din propriile noastre structuri.

Este extrem de important să ne refacem la jumătatea unei zile cel puțin această energie. Este greu să înveți pe toată lumea să se relaxeze, dar simplul fapt că poți să stai o jumătate de oră, fie într-un fotoliu cât mai comod, fie culcat pe spate, neîncercând să te gândești la nimic, decât să îți golești mintea.

Dacă vei face asta, zi de zi, vei vedea că ajungi să respiri alt ritm, care este unul natural impus de propriul corp. Ritmul firesc este altul decât cel 2/4 pe care-l citim în cărți. Fiecare dintre noi are altă capacitate respiratorie.

Veți vedea că respirația profundă este o respirație care te încarcă cu energie. Acest lucru este extrem de important pentru sănătatea noastră. Această pauză aparent banală schimbă creierul enorm de mult.

2. Alegerea înțeleaptă a cuvintelor

Nu uitați, toate cuvintele pe care le aveți în minte ne programează. Dacă noi mereu spunem că îmbătrânim, atunci chiar îmbătrânim. Pentru că îi dăm creierului acest program. Sunt cuvinte pe care trebuie să le scoatem din dicționar: îmbătrânire, îndoială, cuvântul “nu”, toate acestea ne programează pe negativ.

3. Exercițiul imaginației

Dacă vă doriți să vă mențineți cât mai mult tineri, făceți-vă o imagine care vă corespunde vârstei care vă convine și încercați să o păstrați permanent în minte.

4. Postura și respirația corectă

Nu mergeți cocoșați. Este nevoie doar să duceți umerii în spate. Dacă mergeți cocoșați cutia toracică este sufocată. Astfel cantitatea de oxigen care intră în plămâni va fi diminuată.

DACĂ TOATE ACESTEA LE FACEȚI DIN JOI ÎN PAȘTE, LE FACEȚI DEGEABA. PERMANENȚA ESTE CEA CARE RIDICĂ STRUCTURILE DIN NOI ȘI NU MODUL „DIN CÂND ÎN CÂND”.

Așadar, gândurile, sentimentele, cuvintele noastre devin propria noastră ființă. În funcție de semnificația lor, bună sau rea, este în beneficiul sau în pierderea noastră.

Dacă înainte cu ceva timp toate aceste lucruri erau cunoscute ca o simplă convenție socială, acum știm că această lege a controlării unui anumit tip de comportament, generos, altruist, calm, liniștit, este înscrisă în propria noastră structură.

Așadar, dacă nu ai atâta dorință de a-l respecta pe celălalt, măcar de dragul de a te respecta pe tine, propria ta sănătate, să respecți această lege.