Revista Sănătate

Dieta Medicului Nutriționist Mihaelei Bilic – slăbiți sănătos până la 3 kg în doar 2 săptămâni

Cunoscută ca unul dintre nutriționiștii de succes ai țării noastre, Mihaela Bilic este medicul care a reușit să schimbe viețile multor oameni (inclusiv vedete, de aici titlul primit de „nutriționistul vedetelor”).

Dieta Mihaelei Bilic a devenit foarte căutată în ultima perioadă, promițând o pierdere în greutate de până la 3-4 kilograme în doar 2 săptămâni.

Kilogramele suplimentare au devenit o problemă importantă, motiv pentru care din ce în ce mai mulți oameni se îndreaptă spre diferite regimuri alimentare în dorința de a-și redobândi silueta. Dar când alegem dieta pe care dorim să o urmăm, trebuie să luăm în considerare câteva aspecte și să o alegem pe cea mai potrivită pentru noi.

Dieta pe care o vom urma NU trebuie:

să ne sperie;

să ne pună sănătatea în pericol.

Nutriționista Mihaela Bilic a scris o carte intitulată „Trăiesc, deci mă abțin”, care ne ajută să înțelegem ce înseamnă o dietă sănătoasă și eficientă. De la bun început, este foarte important să stabilim un obiectiv – numai în acest fel vom putea reuși.

Ideal ar fi ca, de la bun început, să solicităm sfatul unui specialist pentru a monitoriza evoluția noastră pe parcursul regimului alimentar. Un lucru foarte important îl reprezintă și renunțarea la produsele nesănătoase din bucătărie.

O dietă sănătoasă trebuie să îndeplinească cele 3 condiții de mai jos:

Conține cele 3 grupe principale de macronutrienți (proteine, glucide și lipide) în proporțiile corecte și asigură mineralele și vitaminele necesare.

Pentru a menține greutatea, o femeie trebuie să consume în medie între 1500 și 1800 de calorii și un bărbat între 1800 și 2100 de calorii. Pentru a pierde în greutate, trebuie să reducem treptat numărul de calorii consumate zilnic, pentru a nu ne pune sănătatea în pericol, oferindu-i organismului aportul necesar de vitamine și substanțe nutritive.

Numărul de kilograme pe care îl putem pierde în mod sănătos, într-o săptămână, se situează între 0,8 și 1,5 kg.

Nu ar trebui să ne dăm bătuți atunci când observăm că procesul de scădere în greutate a stagnat timp de câteva zile sau a devenit mai lent. Trebuie să continuăm dieta, deoarece există mai mulți factori care influențează pierderea în greutate.

Ce ar trebui să facem pentru a slăbi?

Serviți masa într-o atmosferă liniștită, acordând un timp de 15-30 de minute.

Includeți 3 mese principale în rutina zilnică, respectând intervalul de 4-5 ore între ele; masa de seară se recomandă a fi consumată cu cel puțin 2-3 ore înainte de culcare.

Eliminați alimentele și mâncărurile nesănătoase (fast-food, chipsuri, sosuri de maioneză, produse de patiserie, băuturi carbogazoase, dulciuri ș.a.).

O dată pe săptămână puteți mânca orice doriți, doar la o singură masă (prânz), cu condiția să nu faceți abuz. Efortul pe care îl depuneți pentru a slăbi va fi astfel mai mic.

Sportul în timpul dietei este foarte important, ne ajută să ardem din caloriile consumate, să ne tonifiem masa musculară și să ne relaxăm (fizic și psihic).

Dieta Mihaela Bilic – variante de mic dejun

un iaurt de 150 de grame și o banană

omletă din două ouă (fără ulei) cu o felie de pâine prăjită, un castravete și o roșie

un baton cu cereale și o ceașcă (aproximativ 250 ml) de lapte semidegresat

un iaurt (150 ml) cu o porție de fulgi de ovăz (70-100 g)

două felii de șuncă (slabă) cu o felie de pâine de secară și o roșie

trei biscuiți cu o jumătate de cutie de brânză de vaci

două ouă fierte cu o felie de pâine prăjită, 3-6 măsline și o roșie

Dieta Mihaela Bilic – variante pentru masa de prânz

o salată mare grecească din roșii, ardei, castraveți, măsline, o bucățică de brânză feta și ceapă, împreună cu un ou fiert și o felie de pâine integrală

o omletă făcută din două ouă, puțină șuncă, ciuperci, împreună cu o salată verde și o felie de pâine integrală

o rolă mică de pui cu usturoi (făcută fără cartofi prăjiți și fără maioneză) cu o salată mare

o porție de paste cu sos de roșii (sos Bolognese)

o porție de supă sau ciorbă, făcută cu carne slabă și multe legume (puteți folosi și puțini cartofi), consumată fără smântână; puteți folosi ardei iute dacă vă place
6-8 bucăți de sushi și un bol de supă

150-200 g de carne de vită (sau de pui, curcan) cu o felie de pâine de secară și o salată mare din varză albă

Dieta Mihaela Bilic – variante pentru cină

o salată verde, cu morcov și țelină, piper, castravete, roșii, ou fiert, o cutie de ton și 7-8 măsline verzi

o salată cu piept de pui, curcan sau somon afumat

o bucată de pește făcută la cuptor (cu puțin unt sau ulei și ierburi aromate) sau legume crude

o porție mică sau medie de piept de pui sau curcan, cu legume gătite (broccoli, conopidă, vinete, dovlecei, ciuperci)

o porție mică de carne de porc macră (mușchi, cotlet) cu salată sau legume pe grătar

o porție medie de somon la grătar, cu sparanghel sau broccoli fierte

Gustări

o mână mică de nuci, arahide, fistic sau migdale, crude

un pumn mare de semințe de dovleac sau de floarea-soarelui

măsline negre sau verzi

3-6 roșii cherry

2 biscuiți cu puțină cremă de brânză