Încerci cu disperare să pierzi în greutate și, în ciuda eforturilor, nu reușești? În cele ce urmează îți vom dezvălui ce anume ar trebui să faci.
Metabolismul ține de mai mulți factori; pe unii nu îi putem influența, pe alții îi putem influența prea puțin. Metabolismul lent e cauzat în primul rând de o dietă necorespunzătoare sau de problemele de sănătate. Iată câteva lucruri care pot provoca un metabolism lent.
Hipotiroidism
Tiroida prea puțin activă încetinește metabolismul și duce inevitabil la obezitate. La unii, această glandă este mai activă decât la alții.
Vârsta
Cu cât înaintăm în vârstă, cu atât pierdem mai multă masă musculară și ne crește depozitul de țesut adipos din organism. Așadar, când pierzi masă musculară, metabolismul scade, iar procentul de ardere al grăsimilor scade cu 5% la fiecare 10 ani.
Bărbații în general au un metabolism mai rapid decât al femeilor deoarece sunt mai mari și au, natural, mai puține grăsimi.
Factorul genetic
Unii oameni au pur și simplu norocul cu un metabolism ridicat, în timp ce alții din păcate nu au.
Stilul de viață
Dacă ai obiceiuri ca sedentarismul sau omiterea meselor, ai tendința de a-ți încetini metabolismul și, drept urmare, de a avea dificultăți în a slăbi.
Sfaturi pentru îmbunătățirea metabolismului
Mănâncă multe proteine
Una dintre metodele de a-ți păstra metabolismul ridicat este o dietă bogată în proteine cum ar fi cerealele, ouăle, carnea de pui, carnea slabă în general. Acestea te vor ajuta să arzi grăsimile.
Mănâncă fructe și legume care nu sunt tratate cu pesticide. Mâncarea organică ajută la arderea grăsimilor și reface funcțiile metabolice normale.
Condimentele
Nu numai că îmbunătățesc gustul mâncărurilor, dar, de asemenea, acestea au efecte favorabile privitor la arderea grăsimilor. Ardeiul iute, ghimbirul, scorțișoara și turmericul sunt condimente care îți accelerează metabolismul.