Seara, după o zi istovitoare de muncă corpul și sufletul nostru necesită cel puțin câteva plăceri mici.
Și anume, în acest timp majoritatea din noi fac foarte multe greșeli din cauza cărora mai târziu ne este frică să ne urcăm pe cântar.
Să vorbim despre aceste greșeli specifice serilor, astfel ca să nu le mai repetăm și să ne păstrăm silueta.
1. Mâncarea pe noapte.
Nici măcar nu mâncarea, dar gustările frecvente în fața televizorului sau la computer. În acest timp nici nu observați cât de mult mâncați. Desigur nu fiecare poate respecta regimul când nu trebuie să mai mănânce după ora 18, mai ales este dificil să faci acest lucru dacă lucrezi până târziu, dar cel puțin încercați să nu mâncați foarte mult înainte de somn.
Pe timp de noapte caloriile nu se consumă, iar ceea ce ați mâncat vă va ridica nivelul insulinei și a colesterolului în sânge, ceea ce acționează negativ asupra siluetei și sănătății dvs.
2. Cafeaua înainte de somn. Cafeaua are un efect de revigorare, și vă va face să stați treaz toată noaptea. Iar atunci când noaptea nu aveți ce face, vă veți apuca de mâncat.
Cafeaua conține acid clorogenic, care conform unor studii, contribuie la creșterea greutății. Mai bine beți un ceai verde sau băuturi pe bază de plante.
3. Insomnia. Somnul mai puțin de 7-8 ore acționează negativ asupra sănătății. Dacă nu dormiți suficient, veți simți oboseală și slăbiciune.
Metabolismul, corpului somnoros și obosit încetinește, din această cauză crește greutatea, chiar dacă vă alimentați ca de obicei.
4. Activitatea fizică insuficientă. Seara suntem obosiți după o zi de muncă, de aceea când ajungem acasă, sau stăm tolăniți în fotoliu sau suntem ocupați cu treburile casnice. Dar aceste activități sunt insuficiente.
Vă recomandăm să nu vă grăbiți seara după muncă în metrou sau să urcați în mașină. Mai bine faceți o plimbare pe jos câteva cartiere până acasă. În acest timp vă veți elibera de stresul de la muncă, pentru că cel mai bun remediu împotriva stresului și a surplusului de adrenalină este activitatea fizică.
5. Navigațiile nocturne pe internet. Tot mai mulți oameni seara înainte de somn obișnuiesc să navigheze pe internet. Dar gadgeturile moderne sunt o sursă puternică de lumină, care stopează producerea melatoninei – hormon responsabil de bioritmul corpului. Lumina albastră puternică nu permite acestui hormon să se producă în cantitatea necesară.
Insuficiența de melatonină încetinește metabolismul. Mai bine citiți o carte înainte de somn și adormiți deja în întuneric. Foarte utile sunt cărțile audio.
6. Deșteptarea târzie. Dimineața organismul are nevoie de lumină. Preferabil să fie o lumină puternică de zi, cel puțin pentru 30 de minute. Dar dacă dormiți până trâziu, iar după asta mergeți în transport până la birou, aproape că nu vedeți lumina de zi.
Treziți-vă cel puțin cu 30 de minute mai devreme, sau cel mai bine faceți o plimbare de dimineață, puteți chiar merge până la birou pe jos.
7. Un așternut nepotrivit. Dacă dormiți într-o lenjerie de pat de culori calde foarte intense, somnul dvs nu va fi liniștit. Aceste culori sporesc pofta de mâncare. Veți dori să vă sculați din pat și să mergeți la frigider la miez de noapte.
Mai bine așterneți o lenjerie de culoare albastră sau verde – aceste culori vă relaxează.
Analizați rutina dvs de seară și încercați să schimbați ceva în ea, astfel încât silueta dvs să nu fie amenințată de pericolul îngrășării.