Revista Sănătate

Neti Sandu – previziuni astrologice pentru vară

Specialistul în Astrologie spune că Jupiter, Marele Benefic intră în zodia Berbecului, începând din luna mai 2022 și că asta înseamnă că vom avea o energie de început, ne vom apuca de lucruri noi, vom avea mai mult curaj și poate vom scăpa de o parte din frici. Neti Sandu spune că zodia Berbec este zodia-locomotivă. Datorită ei vom avea curaj să începem ceva și mai mult decât atât, să-i tragem după noi și pe ceilalți. Acest nou început se referă la o altă viață, o altă ramură de activitate.

Astrologul Neti Sandu a explicat la ce trebuie să fim atenți în acest an. 2022 este anul care conține cifra 2 de trei ori, iar asta înseamnă o multiplicare atât a faptelor bune, cât și a lucrurilor mai puțin pozitive.

Sunt trei de 2 – asta înseamnă că şi faptele bune se multiplică, dar şi lucrurile negative. Să avem grijă să nu ne confruntăm cu situaţii neplăcute pe care să le repetăm la nesfârşit pentru că nu putem renunţa – poate la un defect, poate la o acţiune. Trebuie să fim atenţi să nu amplificăm lucrurile neplăcute din viaţa noastră, a explicat Neti Sandu pentru Adevarul.

Specialistul în Astrologie a dezvăluit că până la finalul anului 2022 fiecare zodie va simți schimbări importante și tot felul de beneficii, însă cele mai mai schimbări le vor avea cei născuți sub semnul astrologic al Berbecului și Peștilor.

Probabil le vor avea Peştii şi Berbecii, dar fiecare dintre noi va avea beneficii pentru că avem Jupiter în Peşti, Jupiter în Berbec într-o anume casă astrologică şi, atunci, toată lumea va avea nişte schimbări de două feluri, a spus specialistul.

Neti Sandu a mai explicat că pe parcursul unui an sunt trei perioade în care Mercur se află într-o mișcare aparent retrogradă și că retrogradarea nu ar trebui privită cu teamă, întrucât ea ne permite să ne întoarcem acolo unde am greșit, și să reparăm lucrurile.

Retrogradarea aceasta a lui reface lucrurile care au fost făcute greşit, ne aduce înapoi un obiect, nişte bani, o persoană – este o reglare. Dacă Mercur nu ar retrograda, noi nu am mai putea recupera nişte date, informaţii, lucruri, obiecte, oameni sau stări, a explicat Neti Sandu.

Două aspecte merită reținute cu privire la Mercur Retrograd: în această perioadă se încurcă și se descurcă niște lucruri.