Încă de pe băncile școlii aflăm că auzul este unul dintre cele mai importante pe care le are omul. Fără acesta viața este posibilă, dar din păcate foarte dificilă.
Oamenii pot să rămână din mai multe motive pentru că situațiile nu sunt niciodată la fel.
Contează foarte mult dacă persoana afectată este femeie sau bărbat, materialul genetic este un alt factor la fel de important și nu în ultimul rând contează și vârsta.
Starea auzului și sănătatea urechilor sunt extrem de importante pentru sănătate în general.
Din fericire problemele care afectează unul dintre cele mi importante organe ale omului pot să fie prevenite sau chiar tratate.
În acest sens poți să faci un remediu natural. Ai nevoie de doar câteva ingrediente foarte simple și este la fel de eficient ca tratamentele recomandate de medicii specialiști.
Produsul pe care e nevoie să îl pregătești are ca ingredient de bază usturoiul, despre care știm deja că este un ingredient natural foarte important pentru restabilirea sănătății.
Vei avea nevoie de 3 căței de usturoi, de ulei de măsline, de un picurător și de vată.
Curăță, spală și zdrobește usturoiul manual sau și mai bine cu ajutorul unei prese. Adaugă peste usturoi atât de mult ulei de măsline cât să îi acopere.
Lasă aceste 2 ingrediente să să combine și să stea la infuzat suficient timp.
Ca să te asiguri că procesul s-a terminat, lasă usturoiul zdrobit și acoperit cu ulei de măsline să stea așa chiar peste noapte, nu doar câteva ore.
A doua zi dimineață pune lichidul într-un picurător. Cu ajutorul lui îți va fi mai ușor să folosești preparatul făcut de tine.
Toarnă 2 sau maxim 3 picpturi în urechea afectată și acoperă gaura ei cu puțină vată. Pentru siguranță, repeat acești pași și pentru cealaltă ureche.
După primele utilizări ale acestui amestec vei observa cât de eficient este această combinație naturală.
Auzul tău se va îmbunătăți în mod vizibil.
Dar nu trebuie să te oprești doar la acest preparat dacă îți dorești să ai un auz bun și niște urechi sănătoase.
Este foarte important alimentația pe care o ai în mod normal. Așa că ar fi bine să eviți grăsimile saturate, mai ales dacă știi că suferi din cauza afecțiunilor urechilor.
Redu din consum, sau și mai bine, renunță să mai mănânci alimente foarte grase, prăjite, produse reci sau crude.
În schimb, alege alimentele care au un conținut mai ridicat de minerale cum ar fi potasiul, acidul folic, calciul, magneziul, zincul sau fierul.
Consumă cu moderație produsele lactate, dar și pe cele din carne foarte prelucrată. În cazul în care ai probleme cu urechile și îți dorești să îți protejezi urechile consumă cât mai mult ghimbir, indiferent de forma lui.
Ai de asemenea foarte mare grijă cum îți cureți urechile. Folosește bețișoare de urechi de calitate cât mai bună.
Sau și mai bine, ca să eviți orice tip de accident, apelează la irigarea urechii.
Și nu uita de vizitele permanente la medical specialist, în special dacă problema ta este una care necesită supraveghere constantă.