O alimentaţie bogată în prăjeli şi grăsimi saturate, şi în acelaşi timp săracă în fructe şi legume, intoxică ficatul, slăbindu-l şi predispunându-l la îmbolnăvire.
Ficatul are de îndeplinit zilnic mai mult de 500 de funcţii. Cea mai importantă este aceea de filtrare a sângelui, ceea ce ne permite să folosim carbohidraţii şi grăsimile pe care le ingerăm.
El poate modifica aproape orice structură sau compoziţie chimică, distrugând şi anihilând toxinele. Atunci când ajutăm ficatul să se curățe şi să se regenereze, câştigăm şi sănătate.
Ceai la rece pentru drenarea ficatului
Următorul ceai rece din plante amare are efecte deosebite în drenarea ficatului, curăţarea sângelui şi scăderea colesterolului.
Mod de preparare
Seara, într-un vas de porţelan se pun 2 linguriţe de anghinare (iarbă de anghinare de la Plafar), 2 linguriţe de sunătoare şi 1 linguriţă de coajă de lămâie rasă. Toate ingredientele se mărunţesc cât mai fin, în piuă sau cu râşnița.
Peste ele se toarnă 1 litru de apă şi se lasă totul la macerat până dimineaţa, când se filtrează, după care se poate consuma.
Administrare
Se consumă câte 1 cană, pe stomacul gol, înainte de fiecare masă. Tratamentul se urmează cel puţin 3 zile pe săptămână.
Deşi gustul nu este unul plăcut, la nici 15 minute după administrare vă veţi simţi organismul foarte uşurat, veţi avea o stare generală extrem de bună, de vioiciune şi bună dispoziţie.
Anghinarea (Cynara scolymus) conţine cinarină, care curăță ficatul şi reduce nivelul colesterolului „rău” şi a trigliceridelor. Totodată, măreşte fluxul biliar şi combate constipaţia.
Sunătoarea (Hypericum perforatum) este antiinflamatoare şi colagogă, fiind potrivită în afecţiuni ale ficatului sau tubului digestiv. Planta împiedică degenerarea celulei hepatice şi calmează durerile de stomac.
Lămâia conţine o cantitate generoasă de antioxidanţi, precum vitamina C şi antocianozide, capabile să curățe şi să protejeze celulele ficatului, favorizându-le regenerarea.
Inamicii ficatului
– alimente care conţin făină albă, grăsimi saturate şi zaharuri rafinate;
– băuturi carbogazoase (acestea conţin fosfor, care măreşte aciditatea sângelui);
– grăsimi hidrogenate, chipsuri, fast food, cafeaua cu lapte şi zahăr;
– fumatul;
– alcoolul.
Una din principalele funcţii ale ficatului este aceea de a produce bila – sărurile conţinute de aceasta contribuie la digerarea eficientă a grăsimilor, ele acţionând asemeni detergenţilor, emulsionând materiile grase.